Bd. Regina Maria nr. 35, sector 4, Bucuresti
021.314.44.85

Procesele-verbale de contraventie pentru lipsa rovinietei sunt nule daca nu sunt semnate olograf

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis pe 16 februarie că, pentru a fi legale, procesele-verbale de contravenție trebuie semnate olograf. Decizia va deveni obligatorie după publicarea acesteia în Monitorul Oficial. „În intervalul 2012-2014, au fost emise aproape 871.500 de amenzi pentru neplata rovinietei, iar în ultimii patru ani au fost contestate în instanță aproximativ 170.000 procese-verbale de constatare a contravenţiei, emise prin SIEGMCR.” (sursa CNADNR, Mediafax) Dintre acestea, peste 70% au fost anulate prin sentinţe definitive emise de instanţa de judecată.

1. Aspecte prealabile

Prin Decizia nr. 6/16.02.2015 pronunțată în recurs în interesul legii (RIL), Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că procesele-verbale de contravenție ce constată și sancționează fapta de a circula pe drumurile naționale fără a deține rovinietă, transmise pe hârtie, sunt nule în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator. Astfel, ÎCCJ a admis recursul formulat de către Avocatul Poporului referitor la interpretarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Sesizarea ÎCCJ cu această problemă de drept a fost determinată de numeroasele petiții adresate Avocatului Poporului cu privire la practica neunitară a instanțelor de judecată. Atât Avocatul Poporului, cât și Ministerul Public, prin punctul de vedere formulat, au îmbrățișat interpretarea dată de instanțele de judecată potrivit căreia procesele verbale de contravenție sunt lovite de nulitatea absolută, în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

2. Principalele argumente invocate de către Avocatul Poporului

  1. Pentru a susține nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, Avocatul Poporului a arătat că dispozițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică nu sunt aplicabile în materia contravențiilor prevăzute de O.G. nr. 15/2002, pentru următoarele argumente:
    a) Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică este aplicabilă exclusiv raporturilor juridice de drept privat, nu și raporturilor juridice de drept administrativ;
    b) Legea nr. 455/2001 nu reglementează posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces-verbal de contravenție sau unui alt înscris autentic;
    c) înscrisul în format electronic care poartă o semnătură electronică extinsă este asimilat unui înscris sub semnătură privată, sub aspectul condițiilor și efectelor sale, cu particularitatea că acesta este destinat strict folosirii în sistemul electronic;
    d) procesul-verbal de contravenție este un act administrativ, un act de drept public, și nu un înscris sub semnătură privată;
    e) procesul-verbal de contravenție este comunicat contravenienților pe un suport de hârtie, și nu prin intermediul unui sistem electronic, nefiind un înscris în format electronic căruia să îi poată fi atașată legal o semnătură electronică;
    f) întrucât contravențiilor prevăzute de art. 8 din O.G. nr. 15/2002 le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. /2001, lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție.

3. Aspecte practice ale admiterii RIL-ului de către ÎCCJ

Pentru a beneficia de efectele admiterii RIL-ului, părțile interesate trebuie să urmărească publicarea Deciziei nr. 6/16.02.2015 în Monitorul Oficial, Partea I. Începând cu acea dată, decizia îCCJ va fi obligatorie pentru instanțele de judecată.

Până la acel moment, procesele-verbale de contravenție care nu poartă semnătura olografă a agentului constatator vor putea fi contestate pe baza argumentelor de mai sus. Termenul de formulare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție este de 15 zile, începând să curgă de la data comunicării acestuia contravenientului.

Cu privire la acest aspect, este esențial pentru contravenienți să verifice dacă procedura de comunicare a procesului-verbal s-a realizat prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la sediul sau domiciliul contravenientului. Potrivit Deciziei nr. 10/2013, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii, „Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.”

Astfel, procedura de comunicare este legală dacă procesul-verbal de contravenție este transmis prin poștă, cu aviz de primire. Procedura de comunicare prin afișare la sediul sau domiciliul contravenientului este legal realizată, doar dacă anterior procesul-verbal a fost expediat prin poștă, cu aviz de primire, însă comunicarea nu s-a realizat din culpa contravenientului-destinatar (de exemplu, acesta nu a fost găsit la domiciliu).

De cele mai multe ori, procesele-verbale de contravenție întocmite de către C.N.A.D.N.R. pentru astfel de contravenții sunt comunicate direct prin afișare la sediul sau domiciliul contravenientului, fără a fi comunicate anterior prin poștă, cu aviz de primire. Mai mult, există situații în care, din cauza acestui mod de comunicare neadecvat, contravenienții află de existența procesului-verbal și, implicit, de aplicarea sancțiunii contravenționale, la o distanță de 2-3 ani de la data săvârșirii contravenției, atunci când sunt înștiințați de către organul de executare cu privire la obligația de plată a amenzii.

Cum procedura de comunicare a procesului-verbal doar prin afișare la sediul/domiciliul contravenientului este nelegală, termenul de formulare a plângerii nu începe să curgă, astfel încât contravenientul are posibilitatea de formula plângere în termen de 15 zile de la momentul comunicării efective a procesului-verbal.

Plângerea formulată împotriva proceselor-verbale întocmite de către C.N.A.D.N.R. pentru săvârșirea contravenției de a circula fără a deține rovinietă, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, trebuie introduse la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.

Av. Ioana ANGHEL

Related Posts

Leave a comment

ro_RORomână
en_USEnglish ro_RORomână